Vechituri

Am căutat aseară,
prin disperare și oboseală,
în cufărul gândurilor mele
răvășite,
un strop de speranță.

A trebuit să trec, întâi de toate,
de-un praf al ignoranței,
ce m-a făcut să strănut
până mi-am atins
profunzimile.

Am scormonit prin aberații
și am găsit
visuri pierdute;
erau prea stoarse
ca să le mai pot păstra.

A avut de-a face,
săracul, sufletul meu,
cu niște sentimente prăpădite
prea demult mucegăite,
le-am mai lăsat...

Am trecut și de stratul umed
de îngrijorări și frici
m-am uitat urât la ele,
la fiecare în parte,
și le-am ascuns.

Aproape am ajuns
la fundul lăzii
și m-a înțepat adânc
regretul.
Ah, cum l-am uitat acolo?

Am găsit sticluța speranței,
târziu de tot,
am scuturat-o bine.
Abia acum,
memoria a revenit:

Se pare
că cineva
a uitat să mai pună ceva
înăuntru
după ultima răfuială...