Sentimente și poduri arse

Azi
m-am îmbătat de o stare
bizară tare
și,
pe neanunțate,
mi-am dat palme sentimentelor.

Știi podurile alea pe care le-am ars?
În seara aia
când,
disperată,
nu știam ce să mai fac
ca să nu mai emigrez?
Am trecut înot
spre toate malurile
până am rămas
fără răsuflare,
fără rațiune.
fără mine...
Am ajuns în țara de dincolo -
dincolo de amintiri,
dincolo de răni,
de aventuri...
de dincolo de mine.
Nu aveam-
și încă nu am-
un drum de întoarcere,
un drum de înaintare.
Mă rătăcesc
într-un cerc vid.

Nu mă întreba unde sunt.
Nu am coordonate.

Iar sentimentele,
pălmuite,
pălite,
le-am lăsat
într-un sac pricăjit,
rupt și maronit,
pe cel dintâi mal,
ca ele să poată scăpa
și zbura
și alerga
unde vor dori.

Dacă iubirea mea va ajunge
vreodată
pe malul tău,
dacă vei reuși a o prinde,
te rog,
atât de fierbinte
cât obrajii vor permite lacrimilor să fie,
nu îi mai da drumul,
ține-o captivă!
E singura-
dintre toate-
pe care nu vreau să o știu rătăcită
și nici chinuită
în al meu vid murdar.

Printre picături

Am avut-o larg deschisă pentru o vreme, încercând să alung frica, la început furișându-se timidă, dar apoi intrând galopând, îmbâcsind tot aerul din camera ponosită, și să-mi admir vechea prietenă. 

Am urmărit vântul cum îmi mângâia draperia verde, în dungi, șoptindu-mi îndrăzneț: ,,Nu vei reuși. Niciodată nu vei scăpa de noi.”. Nu l-am lăsat să se plimbe prea mult pe lângă urechile mele.

Sunetele, ca spargerea unor tobe gigantice, m-au cutremurat cu totul. Cred că până la urmă astea au fost piesa de rezistență. Am privit pe geam, încercând să găsesc tunele ce zbierau în depărtare, dincolo de pătura întunecată. 

Umbra unor spirite se zbăteau să treacă de plasa subțire, bătută în cuie pe cadrul ferestrei. Le vedeam conturul. Reflectoarele ce se aprindeau și stingeau brusc erau de mare ajutor.

Am întors privirea când am început să le aud râsul murdar și mai ales atunci când ochii sticloși, pofticioși m-au luat în vizor. 

Încă un zgomot tulburător. 

Am închis fereastra. 

Pentru prima dată după foarte multă vreme mi s-a strâns frica sub pielea care se încrețea cu fiecare picătură.

Furtuna nu trebuie admirată astă seară.

O sclipire de nebunie

Totul a început cu o sticlă amărâtă de apă plată, la 0.5 L, al cărei capac nu îl puteam deschide. Apoi m-ai purtat pe niște străzi îmbârligate și eram din ce în ce mai singuri, iar eu începusem să îmi imaginez sfârșitul undeva după următorul colț. Dar ai fost mai mult decât amabil să mă lași în fața blocului teafără, doar cu un sfert de creier amorțit.

    Când am ajuns în fața unghierei, rotocoale de valuri sărate au început să-mi răcorească obrajii înfierbântați. Nu mai suportam. Degetele nu mai ascultau comenzile nici dacă încercam să le dau peste cap. De fapt, creierul nu mai era demult prezent. Se făcuse scrum undeva pe drumul acela strâmt și prăfuit către înțelepciune, un drum pe care prea puțini se mai aventurează. Partea proastă era că și inima se pierduse undeva pe coastele altei lumi, pe o față străină a vreunei stele.

      Și uite așa am ajuns în acest loc, în care mi s-a spus că mă voi distra de minune, iar eu i-am crezut, lăsându-mă convinsă de zăbrelele roz de la fereastră. Ce bine că măcar elefantul nu a uitat să mă viziteze zilnic, rămânând exact așa cum îl știam: mustăcios și matinal. Știa că nu l-am suportat în prima clipă când îl văzusem, dar asta nu a făcut decât să îi dea curaj să îmi aducă trandafiri ofiliți în continuare. Mi-a adus și ursulețul de pluș, lucru pentru care îi sunt extrem de îndatorată, animăluț pe care îl chinui în fiecare seară și îl azvârl sub pat în fiecare zi la prânz, pentru a se mai odihni și el.

         Partea bună e că mi-au spus că nu voi mai sta mult aici. Asta mă bucură, deja mă săturasem de așternuturile albastre, cu buline galbele, detestabile. Îmi aduc și niște pastiluțe extrem de mici, negre, la fiecare miez al nopții. Cică mă vor ajuta să ajung într-un loc mai bun. Iar eu îi cred pentru că elefantul dă duios din cap, iar trandafirii demult păliți încep să tremure.

            Sincer, nu-mi amintesc dacă am scăpat vreodată de acolo.