~Sa risti si sa pierzi totul? De fapt, ce sa mai pierzi? Nu mai ai nimic. Nimic de pierdut, nimic de riscat, nimic pentru tine. Si daca totusi ai indrazni, ce s-ar intampla? Ce s-ar schimba? Tot nimic. Ar fi tot rece, tot distant, tot singur ai ramane. Si ramane pustiu ceea ce candva era un balci de sentimente, emotii, curiozitati. E gol locul care odata era prea aglomerat pentru a mai face loc unei noi guri de aer. Singur cu nimic. Nimic in singuratatea ta. Mai e ceva de spus? Mai ai vreo intrebare? Niciodata nu se vor sfarsi intrebarile, nici chiar atunci cand taci. Si atunci cand te vezi in fata nimicului tot reusesti sa intrevezi ceva. Ceata, nesiguranta, singuratate, teama? De ce? Pana la urma ai lasat totul, inclusiv riscul. Te-ai resemnat, ai incercat sa uiti, sa ignori, sa inlocuiesti. Sau poate ai strabatut iar si iar cararile batatorite ce acum sunt goale. Totul degeaba. Esti tot tu, in fata nimicului, dar nu te recunosti. Oare te-ai schimbat sau s-a schimbat "totul" tau? Incercand sa-i spui trecutului ca inca il iubesti, ca dorul te urmareste in prezent si ca viitorul e incetosat, incercand sa te regasesti fara sa pierzi ce a fost. Dar ce a fost? Ce este? E ceva? Ce ai patit? Nimic... Nu e nimic de spus, nimic de facut, nimic de simtit sau crezut. E un curaj sau o slabiciune sa spui ce simti? Poate ca pare ca iti arati neputinta, si urasti asta, dar s-ar putea sa fie un mic act de eroism, care va schimba...nimic. Nu vei schimba nimic. Taci. Nu simti. Nu mai gandi. Nu te uita inapoi, si daca totusi o faci, atunci incearca sa zambesti si atat. Indrazneste! Sa risti? Nu. Doar sa astepti. Nici tu nu stii ce si de ce. Insa nu ai altceva de facut. Zambeste si asteapta. Asa va parea ca nu ai patit nimic. In fond, nu e nimic, nu?
