Sentimente și poduri arse

Azi
m-am îmbătat de o stare
bizară tare
și,
pe neanunțate,
mi-am dat palme sentimentelor.

Știi podurile alea pe care le-am ars?
În seara aia
când,
disperată,
nu știam ce să mai fac
ca să nu mai emigrez?
Am trecut înot
spre toate malurile
până am rămas
fără răsuflare,
fără rațiune.
fără mine...
Am ajuns în țara de dincolo -
dincolo de amintiri,
dincolo de răni,
de aventuri...
de dincolo de mine.
Nu aveam-
și încă nu am-
un drum de întoarcere,
un drum de înaintare.
Mă rătăcesc
într-un cerc vid.

Nu mă întreba unde sunt.
Nu am coordonate.

Iar sentimentele,
pălmuite,
pălite,
le-am lăsat
într-un sac pricăjit,
rupt și maronit,
pe cel dintâi mal,
ca ele să poată scăpa
și zbura
și alerga
unde vor dori.

Dacă iubirea mea va ajunge
vreodată
pe malul tău,
dacă vei reuși a o prinde,
te rog,
atât de fierbinte
cât obrajii vor permite lacrimilor să fie,
nu îi mai da drumul,
ține-o captivă!
E singura-
dintre toate-
pe care nu vreau să o știu rătăcită
și nici chinuită
în al meu vid murdar.