în barca din mijlocul lacului
chiar acolo
pe lângă salcia plângătoare
am mângâiat o dezamăgire
pe marginea lui
mai încoace
am respins o iubire
mi-am plecat capul pe umărul speranței
pe una din băncilea astea scorojite
asta era udă și pe-atunci
am hrănit o prietenie
am alergat într-o nebunie
m-am împiedicat într-o furie
m-am julit
și am promis
că veacul ăllalt m-o mai prinde
când oi mai călca printre
aceste amintiri morminte
nu contează ce juruințe îți faci la tinerețe
ele-
ca niște reguli ce scârbesc rebelii-
sunt menite
firește
doar a fi încălcate mai târziu
când om realiza cât de absurde erau
și inutile
puerile
inutile ca niște amintiri învechite
de care te ții strâns
pe care nu vrei să le pierzi
da' nici să le revezi.
fac un pas prin parcul înmugurit
și brusc
sau treptat
să fie lumină.
cui îi pasă câte amintiri pot încăpea într-un parc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu