când

când prima vară învie
frunze ce stau plesnind în rădăcini
aerul
același de ieri
dar mai indiferent decât m(â)ine
poartă prin lume o melodie
mereu monotonă
dar (aproape) mereu nouă
ce urechi căzute pe asfaltul murdar
o culeg
și o transmit unui organ central
care
printr-un proces ciudat de complicat
-ce de obicei îți zgârie nervii-
o găzduiește în creier
și aruncă rămășițele
prin firele de păr
albe
cenușii
sau rupte
și abia atunci te întrebi
în ce iarnă
ți-ai uitat melodia
când te-ai pieptănat ultima oară
și când
oare când
ai trăit ultima vară.